Când vorbim despre sumo, majoritatea oamenilor se gândesc imediat la sportul tradițional japonez din arenele moderne, cu rikishi masivi, ritualuri elaborate și ceremonii încărcate de simboluri. Totuși, puțini știu că sumo a fost odinioară o artă marțială completă, violentă, cu lupte fără restricții, adesea până la moarte.
Sumo ca artă marțială completă
Înainte ca sumo să fie standardizat și integrat în cultura japoneză ca sport național, el era practicat ca luptă fără reguli stricte, apropiată de ceea ce astăzi am numi „no holds barred” sau chiar MMA. Tehnicile includeau nu doar împingeri și proiecții, ci și lovituri de pumn, de picior și chiar luxații. În unele cronici, luptele erau atât de dure încât unul dintre combatanți murea, iar învingătorul era celebrat ca un erou.
Un exemplu legendar este primul meci consemnat istoric, dintre Nomi no Sukune și Taima no Kehaya. Potrivit tradiției, după o luptă strânsă, Sukune i-a aplicat adversarului lovituri devastatoare în abdomen și plex solar, ceea ce i-a fost fatal lui Kehaya. Sukune a rămas în memoria colectivă drept „părintele sumo-ului”.
Origini mitice și istorice
Cea mai veche mențiune scrisă despre sumo se găsește în Kojiki („Cartea faptelor vechi”), redactată în anul 712, prima cronică istorică japoneză. Totuși, arta sumo este considerată mult mai veche, cu origini plasate în urmă cu peste 2.500 de ani, în epoca mitică a Japoniei.
De altfel, sumo era asociat inițial cu ritualurile șintoiste: luptele erau ofrande pentru zei, organizate la festivaluri agricole pentru a asigura recolte bogate. Acesta este motivul pentru care și astăzi ringul de sumo (dohyō) este tratat ca un spațiu sacru, purificat prin ritualuri înainte de fiecare turneu.
Sumo și legătura cu alte arte marțiale
Un aspect mai puțin cunoscut este că jujutsu și alte arte marțiale japoneze își trag rădăcinile din sumo. Înainte de a fi codificate școlile de jujutsu în epoca samurailor, sumo reprezenta baza luptei corp la corp.
În surse istorice precum „Nihon Shoki” (720), sunt descrise lupte ritualice organizate la curtea imperială, unde samuraii timpurii își demonstrau priceperea. Astfel, sumo nu a fost doar un sport, ci și o metodă de antrenament militar și un sistem complet de luptă.
Transformarea sumo-ului
De-a lungul secolelor, sumo s-a transformat dintr-o luptă brutală într-un sport organizat, cu reguli clare. În perioada Edo (1603–1868), sumo-ul a devenit o formă populară de divertisment public și s-a cristalizat în forma modernă, păstrând însă numeroase elemente ritualice și religioase din trecut.
Astăzi, sumo este considerat cea mai veche artă marțială japoneză încă practicată, păstrând legătura directă cu istoria și tradițiile vechi de milenii.
De ce să cercetezi sumo dacă te pasionează artele marțiale?
- Este mai vechi decât jujutsu, iar multe principii de proiecție și control corporal își au originea aici.
- Este legat de ritualuri și spiritualitate, oferind o privire în cultura vechilor samurai.
- Este un sistem complet, ce a evoluat dintr-o luptă de supraviețuire într-un sport sofisticat, dar care păstrează rădăcini războinice.
Concluzie
Sumo-ul nu este doar un spectacol sportiv japonez, ci și o fereastră către trecutul marțial al Japoniei. Dacă îți dorești să înțelegi cum au evoluat artele marțiale și ce înseamnă tradiția în cultura japoneză, studiul sumo-ului este esențial.
Așa cum spunea și cercetătorul menționat în textul de mai sus, pentru a fi complet ca practicant de arte marțiale, trebuie să înțelegi originile. Iar originile duc, inevitabil, la sumo.
